Aparate reazem limitate
Structurile de limitare sunt componente din oţel care încercuiesc suporţii elastomerici întăriţi. Acestea transmit încărcarea orizontală de la suprastructură la substructură.
Printre sarcinile orizontale care apar în mod curent se fală vântul, forţele de resetare de la translaţie, ruperea, fricţiunea şi forţele centrifugale la podurile ferate curbate.
În funcţie de tipul de limitare, opritoarele de pe placa suportului de sus şi de jos pot transmite sarcini particulare cum ar fi:
Fx = forţa longitudinallă (kN)
Fy = forţele transversale (kN)
Vx= deplasare ăn direcţia x (mm)
Vy = delasare în direcţia y (mm)
Notă: În aplicaţia practică „x” este întotdeauna direcţia principală (direcţia longitudinală) a podurilor.
Structurile de limitare sunt împărţite în grupa I şi grupa II. Cele din grupa I (cu pereche glisantă – oţel / oţel) sunt fabricate pentru deplasare ≤ 50 mm (SLS) sau poduri de căi ferate cu o lungime prelungită de ≤ 25 m. Structurile de limitare din grupa II (cu pereche glisantă – oţel inoxidabil / material de glisare) sunt aplicabile pentru structuri unde grupa I nu poate fi folosită.
Criteriile pentru dimensionarea si proiectarea structurilor de limitare se găsesc in DIN 4141 partea 13 precum şi în EN 1337 partea 8.
Dimensionarea structurilor de limitare se bazează pe valorile structurale disponibile. Structurile de limitare sunt adaptate la amplasamentul structural (condiţii de şantier, înălţimea instalaţilor, etc.)
Următoarele tipuri diferite de structuri sunt cele mai uzuale:
- fixate longitudinal – suportul este fixat în direcţia de construcţie longitudinală. Forţele în această direcţie sunt transmise.
- fixate transversal – suportul este fixat în direcţia de construcţie transversală. Forţele în această direcţie sunt transmise.
- fixat în toate direcţiile – suportul este fixat în direcţiile de construcţie longitudinală şi transversală. Forţele în aceste direcţii sunt transmise.
Pentru alegerea planului suportului, adică, tipul şi poziţia structurilor de limitare, trebuie avut în vedere faptul că podul sau structura ca întreg trebuie să fie capabilă să se dilate fără limitare.
Simbolurile şi numerele suporţilor sunt specificate în EN 1337 partea 1 – reguli generale de design, pentru a oferi informaţii clare cu privire la tipul de suport.
Secţiuni
Exemple de metode de conectare
Suprastructură (tablier) de beton
reazem poduri” width=”268″ height=”146″
-suportul nr. 1.6 este fixat în toate direcţiile (V)
-placa de ancorare cu bolţurile de ancorare
Suprastructură (tablier) de beton
elastomerici poduri” width=”312″ height=”136″
-suportul nr. 1.2 este fixat longitudinal (V1L)
-ancorare cu dibluri de conexiune
Suprastructură (tablier) de oţel
–suportul nr. 1.1 este fixat în toate direcţiile (V2)
-bolţurile de conexiune
Transferul forţelor de tensionare nu este regularizat în EN 1337-3. Mai mult, regulile şi reglementările Autorităţii de Căi ferate din Germania şi ZTV-ING nu conţin informaţii despre acest subiect.
Doar reglementarea britanică (Ministerul Transporturilor: Prevederi pentru utilizarea suporţilor de cauciuc la podurile de autostrada, Memo. 802 Londra 1962) oferă o formulă pentru forţele de tensionare permise:
zul σm = G x (3,6 x S2 – 3,6 x S + 3) / 2+2,2 x S2
Pentru factorii de formă comuni între 8 – 12 rezultatele formulei mai sus menţionate sunt aprox. 1,4 – 1,5 N/mm2.
Testele de tensionare de la Tu Munchen au arătat că suporţii elastomerici nu suportă o expunere de tensiune pe termen lung de 3,0 N/mm2după două săptămâni. Pentru o perioadă mai mare de expunere până la defectare forţa de tensiune nu trebuie să depăşească aprox. 2,0 N/mm2.
O expunere tensională pe termen scurt, care apare din cauza unei combinaţii de încărcare nefavorabilă, nu este dăunătoare pentru suporţii elastomerici dacă sarcina de tensionare este limitată la 1,0 N/mm2 (SLS).
Dacă suporţii elastomerici sunt folosiţi pentru a transfera temporar sarcinile de tensionare, alternanţa pieselor unui singur suport trebuie să fie asigurată.
